„Uneori, nu ne dăm seama singuri ce ni se potrivește. Ne lipsește perspectiva, iar un feedback venit din exterior îți poate schimba traiectoria. Așa a fost pentru mine.”
Primii pași spre un drum neprevăzut
Acum 9 ani, în 2016, destinul unei fete proaspăt ajunsă în București, fără prea mulți prieteni și ducând dorul animăluțelor ei de acasă, s-a schimbat complet. Tina a început ca pet sitter (îngrijitor de animale de companie) și dog walker (persoană care plimbă câini) la sugestia unui prieten. Cu toate că „termenii de dog walker sau pet sitter erau complet noi” pentru ea, odată ce a înțeles ce presupune acest lucru, Tina a realizat rapid că era exact ceea ce avea nevoie, iar ceea ce a urmat… ei bine, veți afla dacă citiți în continuare.
Am început timid, cu vecinii din jur, plimbând câini sau îngrijind pisicuțe și animale mici. După aproximativ 6 luni, aveam deja un portofoliu stabil de clienți și am prins curaj să renunț la jobul full-time pentru a mă dedica complet îngrijirii animalelor.
Ambiția, curajul și dragostea pentru animale au făcut ca pasul spre a oferi chiar ea un loc de cazare pentru animalele de companie să fie unul firesc. De la apartamentul cu două camere „care în scurt timp a devenit neîncăpător”, la o casă cu o curte mare Tina a reușit, într-un final, să construiască de la zero „un mic paradis într-o zonă liniștită de lângă București, pe un teren generos”. Așa a luat naștere Tina’s Pet Paradise.

Deși spațiul s-a schimbat mult față de începuturi, am păstrat aceeași apropiere de clienți și continui să ofer o experiență cosy, cât mai aproape de atmosfera de acasă, doar că înconjurați de mulți prieteni cu coadă.
Un loc pentru fiecare
Tina a fost mereu înconjurată de animale, însă s-a orientat către câini pentru că simțea că aceștia aveau cea mai mare nevoie de ea și de ceea ce putea să le ofere. Simplul fapt că poate observa liniștea pe care spațiul creat de ea îl oferă câinilor pe care îi găzduiește îi oferă cea mai mare bucurie și o face să simtă că „tot ceea ce fac are sens”.
Cel mai mult iubesc să-i las pe clienții mei blănoși să fie… câini. Pur și simplu. Eu doar îi observ și intervin când e nevoie. E fascinant să le oferi libertatea de a fi. Ei simt asta și se exprimă în cel mai sincer mod: cu bucurie, recunoștință și pupici uzi.
Orice câine este bine venit în paradisul Tinei pentru că indiferent de personalitatea lui, toți au parte de o rutină care „îmbină mișcarea, disciplina, socializarea și odihna”. Acest lucru le permite să înflorească, însă Tina încearcă să nu dea naștere unor excese și să mențină un echilibru, „oricât de dulce ar fi privirea lor”.
Fiecare câine este diferit: unii adoră să stea afară, să exploreze și să se joace; alții preferă să lenevească pe canapea și să urmărească lumea de la televizor. Iar pentru mulți… ora mesei rămâne punctul culminant al zilei.

Transformările care apar doar când pui suflet în ceea ce faci
Ca orice nou parcurs, este inevitabil să nu întâlnești și anumite dificultăți. În cazul Tinei, dragostea pentru animale, al căror limbaj îl înțelegea perfect, a forțat-o să își depășească timiditatea care o făcea să evite interacțiunile cu alți oameni.
A trebuit să ies din cochilie, uneori forțată de context, și am ajuns în situații la care nu aș fi visat: interviuri la TV, filmări, podcasturi. Deși încă nu mă simt 100% confortabil în astfel de situații, astăzi îmi gestionez anxietatea mult mai ușor.
Mai mult decât atât, a învățat o lecție și mai importantă, de care mulți suntem conștienți, dar pe care nu o punem în practică. A învățat să își asculte corpul și să spună „nu” atunci când e necesar atât pentru binele ei, cât și pentru cel al animăluțelor.
Dacă eu nu sunt bine, nici animăluțele din grija mea nu pot fi bine. E la fel ca în avion: însoțitorul de zbor nu spune întâmplător întâi să îți pui masca de oxigen ție, apoi poți să îi ajuți și pe ceilalți. Am învățat să-mi impun limite, să comunic clar regulile și să cer ajutor. Așa am reușit să-mi formez o echipă de îngrijitori care împărtășesc aceeași pasiune cu mine și mă sprijină în misiunea mea.

Ghid pentru a-ți ști blănosul pe mâini bune
În calitate de părinte de animăluț cred ca pot vorbi în numele tuturor când spun că alegerea unui loc și, în special, a unei persoane care să aibă grijă de animăluțul tău atunci când ești plecat și nu poți să-l iei cu tine este una extrem de dificilă. De aceea am rugat-o pe Tina să îmi spună mai multe despre ce anume ar trebui să urmăresc atunci când trebuie să aleg o pensiune canină:
- Observă curățenia, spațiul, starea câinilor cazați, implicarea îngrijitorilor, prezența supravegherii umane sau video, siguranța gardurilor și atenția la detalii.
- O pensiune serioasă va cere informații despre temperamentul câinelui, starea lui de sănătate, tratamente, alergii, dar și despre vaccinări și deparazitări
- De asemenea, ar trebui să aibă flexibilitatea de a adapta rutina în funcție de nevoile fiecărui cățel.
- După ce alegi o pensiune, perioadele de probă sunt esențiale: 1–2 nopți pentru a observa cum reacționează câinele la întoarcere.
Un alt aspect menționat de Tina este faptul că, la fel ca oamenii, fiecare câine este diferit, așadar chiar dacă o pensiune e foarte bună, e posibil să nu fie potrivită pentru toți cățeii.
Uneori nu există compatibilitate, și e în regulă. Există alternative și alte servicii potrivite pentru câinii care nu se adaptează acestui tip de cazare.
Lecțiile tăcute care modelează un om
Privind în urmă, realizez că Tina’s Pet Paradise nu este doar un proiect profesional, ci o parte esențială din devenirea mea. Câinii nu m-au învățat doar ce înseamnă responsabilitatea reală, aceea de a avea grijă de o viață care depinde de tine, ci și ce înseamnă să fii prezent, autentic și răbdător.
Astfel, Tina a fost nevoită să își depășească propriile limite, frici și adevăruri. A învățat ce înseamnă cu adevărat dedicarea, datorită câinilor care au nevoie de ea în totalitate, nu doar pe jumătate.
Am învățat că fiecare câine aduce cu el o lecție: despre încredere, despre iertare, despre bucuria sinceră de a trăi clipa. Ei nu poartă resentimente, nu se tem de vulnerabilitate și nu judecă. Dar simt totul.
Desigur, cu toate acestea vine și o responsabilitate enormă pentru că stăpânii câinilor de care are grijă îi încredințează ceea ce iubesc cel mai mult pe lumea aceasta. Animăluțele au devenit „mentorii cei mai sinceri” care au ghidat-o în procesul de evoluție, „dar au făcut-o fără cuvinte, doar prin felul lor simplu și onest de a exista”.
Dacă visezi să fii tot timpul înconjurat de animăluțe, precum Tina, trebuie să conștientizezi că „acest drum cere multă dedicare, dar oferă în schimb un sens pe care puține profesii îl pot da”. Ai posibilitatea de a oferi o experiență de neuitat, chiar și pentru o zi, unui suflet care probabil nu te va uita niciodată.
Nu e o carieră pe care o alegi doar cu mintea, ci mai ales cu inima. Iar dacă ai curajul să-ți urmezi pasiunea și să-ți construiești pașii cu răbdare și integritate, descoperi că nu doar câinii cresc sub îngrijirea ta, ci și tu, ca om.




